Trident Servicii și Mentenanță a instalat sistemul de monitorizare video a punctelor de frontieră ale României

Trident Servicii și Mentenanță (fosta UTI Servicii și Mentenană) a finalizat, în 2019, implementarea sistemului de monitorizare video destinat punctelor de trecere a frontierelor, amplasate pe drumurile naționale. Proiectul a fost atribuit de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) firmei noastre în 2017, în cadrul unei licitații publice. 

Lucrările contractate, la o valoare de aproximativ 1,7 milioane de euro, au avut ca obiectiv realizarea de puncte fixe, automate, de control și cântărire în zonele de trecere a granițelor pentru a verifica existența și valabilitatea rovinietei, precum și pentru a determina greutatea autovehiculelor în mers.

Utilizând camere video de ultimă generație, sistemul permite identificarea locală a numerelor de înmatriculare ale vehiculelor, salvarea și procesarea imaginilor și  transmiterea datelor rezultate în sistemele informatice ale CNAIR. 

Practic, sistemul dezvoltat și instalat de Trident Servicii și Mentenanță culege date relevante pentru activitatea CNAIR desfășurată în punctele de trecere a frontierei și situate pe drumurile naţionale, în scopul creşterii eficienţei activităţilor de monitorizare, control, administrare, operare şi informare realizate de beneficiarul acestui proiect.

În cadrul acestui proiect specialiștii noștri au realizat lucrări de proiectare, lucrări de branșament electric al camerelor video, furnizare echipamente, configurare hardware și software și punere în funcțiune a sistemului în 34 de puncte de monitorizare/control al rovinietei, 26 de puncte de monitorizare/cântărire vehicule, precum și în locația centrală, CESTRIN. 

De asemenea, am asigurat școlarizarea personalului care operează echipamentele și asigurăm servicii de mentenanță a sistemului. 

Pentru mai multe detalii despre proiect vă rugăm să ne contactați la adresa de mail: office@tridentsm.ro.  

***

Trident Servicii și Mentenanță este noua denumire a companiei UTI Servicii și Mentenanță, societate cu capital integral românesc, înființată în 2004, care dezvoltă și integrează soluții de ultimă generație în domeniul transporturilor maritime și rutiere, asigurând, totodată, service și mentenanță pentru sisteme, la cele mai înalte standarde de calitate. www.tridentsm.ro

Facebook
LinkedIn
WhatsApp
Email

Contactați-ne!